Paltin de munte ( acer pseudoplatanus ) este un arbore din familia aceraceelor cu frunze groase, palmate, cu fructele disamare și cu lemnul alb, foarte rezistent, elastic și fin, folosit la fabricarea mobilei și a instrumentelor muzicale.

Molid ( picea abies ) este o specie de arbori coniferi care pot avea înălțimea până la 50 m (arbori din clasa I si II Kraft)

și diametrul trunchiului până la 1-1.5 m, cu coroană piramidal-conică, permanent verde, cu frunze aciforme de culoare verde inchis.

Temperament de semilumină, de aceea trebuie cultivat sub umbra speciilor pionere/invadatoare (plop,mesteacăn). Ritidom brun-roșcat crăpat longitudinal. Înrădăcinarea este trasantă, de aceea suferind des doborâturi de vânt. Forma conic-piramidală se datorează creșterii din ce în ce mai scurte a crengilor, dinspre bază spre vârf.

Molizii mai bătrâni, care cresc în desișul codrilor, își pierd crengile de la bază (acest fenomen se numește elagaj natural și se datorează faptului că lumina nu mai pătrunde la baza arboretului), coroana urcând spre mijlocul tulpinii.

De asemenea, în condițiile unei lumini naturale slabe, aceștia prezintă o creștere laterală slabă, în comparație cu arborii mai izolați. Florile la molid sunt unisexuat-monoice, cele mascule producând foarte mult polen anemofil, care primăvara formează, în bătaia vântului, adevărați nori de praf gălbui în jurul arborelui.

Florile femele apar ca niște mici ghemotoace, care după fecundare se transformă în conuri ai căror solzi adăpostesc sămânța; conurile sunt pendente , sămânța este înaripată. Preferințe pedologice: preferă solurile acide. Vârsta exploatabilității se situează în jurul vârstei de 90-110 ani. Răspândirea: pădurile de molid acoperă 22% din suprafața forestieră a României.

Liliac (syringa vulgaris) arbust ce infloreste primavara cu flori parfumate albe sau albastru violet, simple sau batute.

Viteza de crestere medie, pina cand tufa atinge inaltimea de 2 – 5m. Plantarea se face toamna. Prefera locurile insorite. Nu are nevoie de intretinere,

Se indeparteaza florile ofilite, pentru a nu face seminte, fapt care slabeste arbustul . Se practica tunderi de intinerire o data la 3-4 ani, prin taiere dupa ofilirea florilor.

Multiplicarea se face prin marcotaj sau butasi.

Lemn cainesc (ligustrum vulgaris) este un arbust indigen, răspândit în Europa și regiuni din Asia vestică,

cultivat îndeosebi în scop ornamental. Înrudit cu frasinul (Fraxinus excelsior L.) și liliacul (Syringa vulgaris L.), lemnul câinesc este o specie ce dovedește o mare capacitate de adaptare față de condițiile de mediu, fiind întâlnit la noi frecvent în pădurile din zona de câmpie și de deal.

Poate atinge înălțimi de 3-4 metri. Lemnul câinesc are lujeri verzui, brun-verzui, care degajă un miros neplăcut prin rupere sau zdrelire (de aici și numele popular al speciei). Frunzele sunt alungite, de 2-7 cm lungime și până la cca. 1 cm lățime, acestea putând rămâne uneori verzi și peste iarnă. Fructele sunt mici, negricioase, moi, sferice, de 5-9 mm în diametru.

Lemnul câinesc contribuie, în cadrul ecosistemelor forestiere, la ameliorarea proprietăților fizice și chimice ale solului. De asemenea acoperă solul micșorând riscul declanșării proceselor erozionale. Este utilizat și sub formă de garduri vii, dar în acest scop este folosită mai ales specia din același gen Ligustrum ovalifolium.

Arbore cu frunze cazatoare cu trunchi neregulat, cu frunze frumoase imparipenat compuse, flori galbene, mici care apar in iunie-iulie.

Este originar din extremul orient.

Infloreste in iunie-iulie cu flori mici si dese de culoare galbena. Dupa inflorire apar fructele , capsule ovoide de 4-5 cm, ce amintesc de lapioanele chinezesti. La inceput aceste fructe sant de culoare verde deschis ca mai apoi sa se coloreze in rosu-ruginiu, contrastand cu verdele frunzisului.

Fructele sunt foarte decorative la inceput verzi, iar apoi devin ruginii. Rezista la seceta, prefera soluri usoare, revene si moderat calcaroase.

Ienupar (juniperus horizontalis) este un arbust tarator, inalt pana la 1 m si larg pana la 3-4m.

Ramificatii laterale, lastari scurti, frunze aciculare de culoare verde albastruie. Caracteristici si cerinte: crestere lenta, marcoteaza in mod natural.

Rezistenti la ger, se comporta bine pe soluri permeabile, calcaroase. Pot fi cultivati la lumina si semiumbra. Rezista bine la taieri de indesire. Utilizare peisagistica: solitar sau in grupuri, imbracarea si sustinerea unor taluzuri.

Dracila (Berberis vulgaris) este un arbust spinos din familia Berberidaceae, cu flori galbene si cu fructe sub forma de boabe de culoare rosie, fiind adesea utilizat ca gard viu.

O mai puteti gasi si sub urmatoarele denumiri: acril, agris, catina de rauri, cloceni, corles, dracina, draghina, glojdan, holera, lamn galben, macris boieresc, macris de rauri, macris spinos, macrisul caprei. Din dracila se utilizeaza coasa radacinii sau tulpinei

Are un aspect de nuiele pornind din aceeasi radacina si in unele cazuri sub forma de tulpini groase in diametru de 5-6 cm din care pleaca nuiele ajungand la o inaltime de 2 m. Aceste nuiele au ramurile acoperite cu ghimpi tripli, divergenti, ramuri de culoare rosie cand sunt tinere, dar cand se intareste, coaja lor se schimba in cenusiu murdar, iar lemnul este galben.

Frunzele sunt adesea rosii, ovale si dispuse in fascicole care pornesc din acelasi loc cu ghimpi si struguri florali. Aceste flori sunt galbene cu miros neplacut si atarna in jos. Fructele sunt boabe ovoide, de culoare rosie aprinsa si au un gust acrisor si placut. Creste indeosebi prin tufisuri si lunci, spontan pe coaste etc. Recoltarea se face in mod deosebit asupra coajei, in perioada septembrie-octombrie. Compozitia chimica a coajei de dracila consta in: alcaloizi, berberina (in mare cantitate), berbamina si oxiacanthin vinetin etc.

Castan ( castanea sativa) Castanea sativa este, cel mai adesea, un arbore foios, cu o rădăcină rămuroasă, tulpina dreaptă, cilindrică, de dimensiuni mari, atingând frecvent înălțimea de 20–35 m, cu un trunchi care la maturitate poate atinge adesea 2 m în diametru. Arbori foarte bătrîni pot ajunge la diametrul de 4 m, în cazuri extreme chiar și pînă la 6 m. Arborii bătrâni de peste 100 de ani sunt de multe ori scorburoși. Castanul comestibil, de multe ori, ajunge vîrsta de 500–600 de ani. În Europa Centrală rareori sunt mai bătrâni de 200 de ani, în Europa de Vest pot ajunge până la 1000 ani[2]. Cel mai mare copac cunoscut este Castagno dei Cento Cavalli[3][4] („Castanul de o sută de cai”) în Sicilia.

Frunzele sale lungi, lanceolate și pe margini spinos-dințate, cu nervura proeminentă, pot atinge între 16–28 cm lungime și 5–9 cm lățime.

Castanul comestibil înflorește în iunie-iulie și este una din speciile de plante ce are flori monosexuate situate pe aceeași plantă, dar separate. Florile de ambele sexe sunt dispuse pe două niveluri diferite, cele masculine în partea superioară a plantei, iar cele feminine în partea sa inferioară. Ambele tipuri de flori sunt erecte, măsurând între 10 și 20 cm lungime, semănând extrem de mult cu niște lumânări și având un miros puternic, tipic, capabil de a atrage insecte polenizatoare.

Fructele

Castanul comestibil înflorește mai târziu decât alte specii de castan. Ambele tipuri de flori apar la sfârșitul lui iunie și începutul lui iulie, durând până când fecundarea celor feminine este realizată. Înspre toamnă, florile feminine evoluează dintr-un singur receptacul îngroșat în 3-7 fructe independente, ce sunt protejate de o manta țepoasă.

La coacerea completă, care are loc cândva în mijlocul lui octombrie, mantaua se deschide progresiv, lăsând să se vadă fructele coapte, a căror coajă are o frumoasă culoare maroniu-castanie lucitoare.

Carpenul (Carpinus betulus) este o specie de foioase din familia Betulaceae. De asemenea este si o specie invadatore datorita capacitati mari de lastarire si drajonare .

Inradacinare pivotant trasanta, Rădăcinile trăiesc în simbioză cu diferite ciuperci sau bacterii.

Frunzele sunt alterne, simple cu stipele caduce. Florile sunt unisexuate, grupate în inflorescențe mixte. Fructul carpenului se numește achenă. Creste pana la 20 - 25 metri, este o specie rezistenta la ger si umbra.

Pretentioasa la seceta.Poate creste pe terenuri argiloase.Nu depaseste 120 de ani.
Utilizare se utilizeaza ca lemn de foc ,cozi de unelte, si lemn de mina avnd o rezistemnta crescuta datorita torsionarii fibrei lemnoase,
Raspandire se intalneste atat in zonele de campie in combinatie cu Stejarul sau Teiul, cat si in zonele de deal in combiantie cu Fagul

Buxus este un arbust din familia Buxaceae, folosit in gradina in scop ornamental sau ca gard viu .

Cea mai raspandita specie a arbustului ornamental este Buxus sempervivens, ale carei frunze au o culoare verde inchis. Arbustul creste cu succes in cele mai multe tipuri de sol, dar are nevoie ca acesta sa fie umed o mare parte din timp.

Coroana compacta este compusa din frunze mici, ovale, si poate fi tunsa cu usurinta intr-o varietate de forme. Tulpina si crengile sunt lemnoase, de culoare galbuie.

Varietatile ornamentale ale Buxus sempervivens includ Suffruticosa, folosita la garduri de inaltime mica, Latifolia Maculata, cu frunze patate cu galben si Elegantissima, cu frunze cu marginea crem.